Biblioteca Judeţeană "Dinicu Golescu" Argeş

Maliţa, Mircea (1927-2018)

Nume Persoană: Maliţa, Mircea (1927-2018 )
Limba: rum
Notă biografică şi de activitate: Eseist, academician român, diplomat, matematician, profesor universitar.
Notă biografică şi de activitate: S-a născut la 20 februarie 1927, Oradea și a decedat la 21 mai 2018, București.
Notă biografică şi de activitate: După studiile liceale începute la Oradea şi terminate la Beiuş (1946), îşi ia licenţa în matematici la Universitatea din Bucureşti (1950).
Notă biografică şi de activitate: Director al Bibliotecii Academiei (1950-1956), consilier la Misiunea Permanentă a României pe lângă Naţiunile Unite, New York (1956-1961), Ministru adjunct la Ministerul de Externe (1962-1970), Ministrul Învăţământului (1970-1972), profesor la Facultatea de Matematică a Universității din Bucureşti (1971-1989), ambasador al României în Elveţia (1980-1982) şi în Statele Unite (1982-1984), vicepreşedinte al Centrului European de Cultură, Bucureşti (1992), preşedinte fondator al Fundaţiei Universitare a Mării Negre, Bucureşti (1993), rector al Universității „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte (din 2002).
Notă biografică şi de activitate: Colaborator la Familia, Ramuri, Viaţa Românească, România literară, Forum.
Notă biografică şi de activitate: Primește Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1975.
Sursa: Dicționarul Biografic al Literaturii Române
Țara sursă: RO: BJAG
Lucrări: 78 lucrari in 78 publicatii in 2 limbi
Carta O.N.U. - document al erei noastre de: Bolintineanu, Alexandru; Maliţa, Mircea (1927-2018) (Text tipărit)
Bazele inteligenţei artificiale de: Maliţa, Mihaela; Maliţa, Mircea (1927-2018) (Text tipărit)
Autobiografie de: Russell, Bertrand (Text tipărit) Autorul introducerii etc. [080]
Argumentul sau cuvîntul bine gîndit de: Năstăşel, Eugen; Ursu, Ioana (Text tipărit) Autorul introducerii etc. [080]
Cronica anului 2000 de: Maliţa, Mircea (1927-2018) (Text tipărit)
Aforisme şi cugetări de: Tsatsos, Constantin (Text tipărit) Autorul introducerii etc. [080]
Diplomaţia : Şcoli şi instituţii de: Maliţa, Mircea (1927-2018) (Text tipărit)
Cronica anului 2000 de: Maliţa, Mircea (1927-2018) (Text tipărit)
Aurul cenuşiu. Eseuri rostite de: Maliţa, Mircea (1927-2018) (Text tipărit)
Vă rugăm să schimbaţi parola